HUNTING

STIGMA

Tot ce are viaţã moare mai repede sau mai târziu, dupã o existenţã mai lungã sau mai scurtã, mai liniştitã sau mai tumultuoasã, mai prolificã sau mai sterilã; moartea e şi ea aşteptatã ori neaşteptatã, violentã ori naturalã, rapidã ori lentã. E o lege a firii, specificã Universului în care fiinţele umane, laolaltã cu alte fiinţe, coabiteazã. Fãrã a numi o religie anume, soarele, pãmântul şi stelele au fost generate, se spune, la începuturile timpului de o fiinţã divinã. De atunci, legile fizice şi cele morale ţin în cumpãna fragilul echilibru dintre ordine şi haos. Viaţa, începând cu formele ei elementare şi terminând cu fiinţa umanã, a cunoscut o permanentã evoluţie, inerentã dealtfel, întrucât materia este în permanentã schimbare. Aşa cum în cadrul unei specii indivizii se nasc, cresc, dau naştere generaţiei urmãtoare, îmbãtrânesc şi mor, aşa şi speciile evolueazã într-o continuã interdependenţã şi în funcţie de schimbãrile de mediu. Singura modalitate viabilã de evoluţie a unei specii este sã-şi controleze şi domine lanţul trofic şi mediul astfel încât generaţia urmãtoare sã gãseascã în ele sprijin pentru supravieţuire. În acest context, moartea unui individ dintr-o specie e justificatã fie prin dispariţia ei fireascã, la sfârşitul perioadei de viaţã, fie prin definirea ei ca pradã pentru o structurã aflatã la un nivel superior în lanţul trofic.

Se defineşte astfel interdependenţa vânãtor – vânat. Vânatul, reprezentat prin acele specii ce constituie în mod direct ori indirect hranã pentru altele, e urmãrit de acele specii ce gãsesc în vânat o modalitate de supravieţuire. Supravieţuire şi nu hrãnire exclusivã, întrucât nu toţi indivizii vânaţi sunt consumaţi de vânãtori, şi-apoi mai sunt victimele colaterale vânãtorii … Lumea animalã poate da numai ea nenumãrate exemple în acest sens: un grup de lei poate omorî în timpul vânãtorii mai mulţi bivoli decât necesarul exclusiv de hranã, fie numai din motive defensive; puii rãmaşi orfani dupã ce pãrinţii au fost vânaţi de prãdãtori; prãdãtori atacaţi şi omorâţi de o pradã bine organizatã ce îşi apãrã cuibul …

Necesitatea vânãtorii este aşadar fãrã putinţã de tãgadã. Consumatorii de carne vâneazã şi consumã carne, aşa dupã cum consumatorii de vegetale consumã vegetale. Echilibrul intrinsec aparent fragil ori inexistent e dat de hazard. Nu toţi vânãtorii au succes la vânãtoare şi nu tot vânatul moare din cauza prãdãtorilor. Acest lucru asigurã continuitatea existenţei speciilor şi permanenţa interdependenţei vânãtor – vânat.

Oamenii, conformându-se lanţului trofic şi naturii lor omnivore, sunt prin definiţie consumatori de carne. Prima formã de grupare organizatã a omului primitiv a fost cea indusã de necesitatea procurãrii sigure a vânatului, aşa cum o ilustreazã picturile murale, uneltele primitive, îmbrãcãmintea primitivã ori accesoriile rezultate din exploatarea vânatului. Ori poate cea indusã de necesitatea protejãrii unui grup uman de prãdãtorii ce dãdeau târcoale aşezãrilor umane. În mod cert, calitatea de vânãtor a fost una din primele dobândite de omul primitiv.

Ne gasiti la:
Adresa : Romania, Brasov, Str. Alexandru Vlahuta, Nr.61

Telefon : +4 (0733) 113323 

Tel.Fax : +4 (0368) 444005

E-mail : hunting@stigma.ro